English version Versiunea romana
Primaria municipiului Aiud
Salt la Căutare


Aiud > Comunicate presă > Primarul Aiudului la concertul dedicat Principesei Margareta   Comunicate presă: Primarul Aiudului la concertul dedicat Principesei Margareta
Tipar Font - Font +
Aiud > Comunicate presă > Primarul Aiudului la concertul dedicat Principesei Margareta

Titlu

Primarul Aiudului la concertul dedicat Principesei Margareta 

Corp

Vineri, 27 martie 2009, primarul municipiului Aiud Mihai Horaţiu Josan a participat la spectacolul jubiliar cu opereta “Văduva veselă” de Franz Lehar, organizat la Opera Naţională din Bucureşti, în onoarea Principesei Margareta, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.
Primarul Mihai Horaţiu Josan şi soţia sa au fost invitaţi să ia parte la acest eveniment de către Principele Radu, aflat recent într-o vizită în municipiul Aiud, în cadrul căreia Alteţa sa Regală a declarat că va sprijini proiectele administraţiei publice locale de la Aiud.
La evenimentul jubiliar de vineri, au participat reprezentanţii tuturor caselor regale din Europa, ai ambasadelor, consulatelor şi misiunilor străine din România, personalităţi ale mediului cultural din ţară şi din străinătate şi conducători ai unor administraţii publice locale, ce au deschis o colaborare cu Casa Regală din România, în vederea implementării unor proiecte de interes comunitar.

Expiră

 
Atașări
Creat la 31.03.2009 16:45  de PORTALWEB\alinflorea 
Ultima modificare la 31.03.2009 16:45  de PORTALWEB\alinflorea 
Pagina modificata la: 27.03.2009
NEWSLETTER




aiudonline.ro

Cautare Google



Acest site nu reprezinta în mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Întreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor site-ului web.
Reprezentanta Comisiei Europene în România
© Copyright 2004-2009 Primaria municipiului Aiud, Compartiment Strategii de Informatizare. Toate drepturile rezervate. Implementare si design: Indsoft. Sugestii si comentarii: informatica@aiud.ro.