Biblioteca „Liviu Rebreanu” face parte din seria bibliotecilor publice de tip enciclopedic, iar prin activitatea pe care o desfășoară organizează activitatea de lectură publică și oferă servicii de informare și documentare comunitară.
Biblioteca Raională Aiud s-a înființat în anul 1951, cu un fond de 2000 de volume, activitatea sa fiind coordonată de către Edita Kristory. La sfârșitul primului an de existență, fondul bibliotecii se constituia din 6000 de volume.
În perioada 1956-1974, biblioteca a fost condusă de către Peter Tiberiu. În 1959, exista un fond de 19.538 de volume, iar numărul cititorilor atinsese cifra de 1857.
Din 1974, după pensionarea lui Peter Tiberiu, până în 1988, biblioteca publică a fost condusă de către Eva Stoenescu. 52.299 de volume constituiau colecțiile bibliotecii în anul 1983, iar numărul cititorilor ajunsese la cifra de 3.694.
În perioada 1988-1991, Marcela Țăranu (Hădărig) este cea care coordonează activitatea bibliotecii, locul domniei sale fiind luat, o dată cu plecarea în învățământ, de către Maria Ciorbea care ocupă funcția de conducere din cadrul bibliotecii până în anul 1993.
Din 1993 până în anul 2010, conducerea Bibliotecii „Liviu Rebreanu” este asigurată de către Jenica Sătmărean. În perioada 2010-2011 responsabil a fost Alexandra Rus iar din 2011 până în 2014, Gabriela Chioreanu.
Din anul 2014 până în prezent, conducerea Bibliotecii „Liviu Rebreanu” este asigurată de către dr. Alin Florea.
Biblioteca „Liviu Rebreanu” se definește ca instituție cu rol strategic în cadrul societății informaționale, deschisă tuturor cetățenilor municipiului Aiud, indiferent de statut social, economic, vârstă, sex ori naționalitate și dispune de 78374 de volume.
Din punct de vedere administrativ, biblioteca a fost subordonată direct Consiliului Local al Municipiului Aiud, până în anul 2021. Începând cu data de 1 iunie 2021, instituția a trecut în subordinea Centrului Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud – Direcție Municipală de Cultură.
Organizarea și funcționarea Bibliotecii „Liviu Rebreanu” sunt stabilite prin Regulamentul de Organizare și Funcționare al Centrului Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud – Direcție Municipală de Cultură, adoptat de către Consiliul Local Aiud prin HCL nr. 112/20.05.2021.
Program pentru utilizatori:
Luni – vineri: 8:00 – 17:00