poca-header

Informații publice

Direcția De Asistență Socială informează părinții care urmează să plece la muncă în străinătate cu privire la obligațiile pe care le au conform Legii 272/2004

Direcția De Asistență Socială a Municipiului Aiud informează părinții care urmează să plece la muncă în străinătate cu privire la obligațiile pe care le au conform Legii 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului si a Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate:
părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție Direcției de Asistenţă Socială a Municipiului Aiud, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara;
notificarea va conține, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz;
confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă, în conformitate cu prevederile legii;
dispozițiile prezentei Legi sunt aplicabile și tutorelui, precum și în cazul în care ambii părinți urmează să plece la muncă într-un alt stat.
Conform prevederilor art.142 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nerespectarea obligației prevăzute la art. 142, alin (1) constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei.    
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției de Asistenţă Socială a Municipiului Aiud, str. Unirii, nr.8A, telefon 0258/862313.
© Primăria Municipiului Aiud 2022-2023, Toate drepturile rezervate