De la 1 iulie 2025 până în martie 2026, statul acordă un sprijin lunar de 50 de lei pentru plata facturii de energie electrică, destinat persoanelor și familiilor cu venituri reduse.
• Cine poate beneficia: persoane singure cu venituri sub 1.940 lei / lună și familii cu venituri pe membru sub 1.784 lei/lună.
• Cum solicitați: online, pe platforma epids.mmuncii.ro, la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Aiud sau la Oficiul Poștal Aiud.
• Cum plătiți factura: la Oficiul Poștal Aiud cu voucherul, factura și buletinul. Nu se percepe comision, iar dacă factura e mai mare de 50 lei, plătiți doar diferența.
În videoclipul din următorul link https://youtu.be/CpN4UzHZIFY aflați rapid cine poate primi acest ajutor și cum se folosește voucherul la plata facturii.
Pentru informații suplimentare și asistență, cetățenii au la dispoziție numărul de Call-center 021.93.09 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială sau adresa de e-mail sprijinenergie@mmanpis.ro.