Persoanele vârstnice au dreptul de a beneficia de informare, consiliere și asistare în vederea încheierii actelor juridice, pentru protejarea drepturilor și intereselor lor legitime, potrivit prevederilor ART. 30 din LEGEA nr. 17 din 6 martie 2000 (*republicată*) privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.
”Articolul 30
(1) Autoritatea tutelară/Instanţa de tutelă din unitatea administrativ-teritorială în care persoana vârstnică are domiciliul sau reşedinţa are obligaţia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere juridică gratuită în vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare sau de donaţie ori în vederea constituirii de garanţii mobiliare sau imobiliare, care au ca obiect bunurile mobile ori imobile ale persoanei vârstnice.
(2) Persoana vârstnică este asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, de un reprezentant al autorităţii tutelare/instanţei de tutelă, în vederea încheierii oricărui act translativ de proprietate, având ca obiect bunuri proprii, în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale, precum şi în vederea încheierii contractelor de locaţiune/comodat cu persoane fizice, în scopul găzduirii, precum şi întreţinerii şi îngrijirii acesteia.”
Principalele aspecte ale dreptului la asistare:
1. Ce presupune acest drept?
Persoanele vârstnice care încheie acte juridice translative de proprietate, în scopul întreținerii și îngrijirii lor, au dreptul să fie asistate de un reprezentant al autorității tutelare în fața notarului public.
Scop: Prevenirea abuzurilor financiare și a situațiilor în care vârstnicul înstrăinează bunurile (ex: locuința) fără a înțelege pe deplin consecințele sau fără a primi îngrijirea promisă.
2. Cum se realizează asistarea?
Cerere: Asistarea se face la cererea scrisă a persoanei vârstnice sau din oficiu, dacă situația o cere.
Procedură: Reprezentantul autorității tutelare participă la notariat, verifică actele și se asigură că persoana vârstnică înțelege conținutul contractului și că acesta îi este favorabil.
Anchetă Socială: Autoritatea tutelară poate efectua o anchetă socială pentru a verifica respectarea drepturilor vârstnicului.
3. Acte necesare pentru asistare (la notariat)
Pentru a beneficia de acest sprijin, persoana vârstnică sau cea care va oferi întreținerea trebuie să depună o cerere la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Aiud, însoțită de:
- adresă din partea notariatului care să menţioneze exact tipul de act care urmează a se încheia;
- cerere (din partea persoanei vârstnice) care să cuprindă datele de identificare ale persoanei vârstnice şi ale persoanei întreţinătoare, notarul la care se va încheia actul şi tipul actului care urmează a se încheia;
- copie act de identitate - persoana vârstnică;
- copie talon pensie;
- copie act de proprietate a locuinţei
- certificat medical pentru persoana vârstnică din care să rezulte că are discernământ şi poate încheia acte juridice;
- declaraţie din partea persoanei care urmează să preia în întreţinere şi îngrijire persoana vârstnică;
- adeverinţe de venit pentru beneficiarul contractului de întreţinere (întreţinător);
- copie act de identitate al întreţinătorului.
Pentru informații suplimentare și sprijin, persoanele interesate se pot adresa Direcției de Asistență Socială a Municipiului Aiud, situată în Aiud, str. Unirii, nr. 8A, tel. 0258862311, 0372717596, e-mail social@aiud.ro.