Începând cu data de 1 iulie, transportul public din Municipiul Aiud intră într-o nouă etapă: autobuzele electrice vor intra în circulație, oferind locuitorilor o alternativă modernă, confortabilă și prietenoasă cu mediul.
Introducerea noilor autobuze electrice reprezintă un pas important în procesul de modernizare a mobilității urbane și face parte din proiectul finanțat de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru cu titlul „Transport public ecologic în municipiul Aiud”, cod SMIS 326355, prin care au fost achiziționate 16 autobuze electrice, au fost amenajate stații noi de călători și a fost construit un depou împreună cu anexele acestuia care să deservească activitatea de transport public local.
Prin această investiție, administrația locală urmărește reducerea emisiilor poluante, creșterea calității serviciilor de transport public și încurajarea utilizării mijloacelor de transport sustenabile.
Astfel, de la această dată, noul operator de transport public este asocierea FELDIBERC TRANS SRL- lider asociere și AUTOTRUST CORPORATION SRL- asociat, care pune la dispoziția municipalității în completare o flotă proprie de autobuze în caz de necesitate.
Totodată, relația contractuală a municipalității cu operatorul Excelent Trans SRL se încheie iar pe această cale dorim să îi mulțumim pentru colaborare.
Pentru a facilita accesul cetățenilor la informații, trasee, stațiile și programul de circulație pot fi consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Aiud, la următorul link:
Program transport local de călători - valabil de la 1 iulie 2026
Îi invităm pe toți locuitorii municipiului să utilizeze noul sistem de transport public și să contribuie, împreună, la construirea unui oraș mai verde, mai curat și mai conectat la standardele europene de mobilitate urbană și să dea dovadă de susținere și înțelegere în acest nou început.