poca-header

Informații publice

Primăria municipiului Aiud organizează concurs în vederea ocupării postului asistent social, grad profesional debutant din cadrul Direcției de Asistență Socială

                 În conformitate cu prevederile art. XXII alin. (3) lit. a) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare cu modificările și completările ulterioare și cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,

                 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD, JUDEŢUL ALBA, organizează, la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a postului contractual de execuție vacant, cu normă întreagă, de asistent social, grad profesional debutant din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Aiud, Compartiment Beneficii sociale și Autoritate tutelară din subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud.

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Condiţiile specifice, pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii care participă la concursul organizat pentru ocuparea postului vacant de asistent social, grad profesional debutant, sunt următoarele:
Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul asistență socială cu specializarea asistență socială;
Aviz de exercitare a profesiei de asistent social, eliberat de Colegiul National al Asistenților Sociali din Romania, treapta de competență – debutant;
Vechime în specialitatea studiilor – nu este necesară.
           
Concursul organizat pentru ocuparea postului vacant de asistent social, grad profesional debutant, constă în următoarele etape:
                            -  selecţia dosarelor de înscriere;
                            -  proba scrisă;
                -  interviul.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.

Pentru a ocupa un post contractual vacant, candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și alin (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
          a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
             b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
             c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile <LLNK 12003     0923 2]1   0 45>Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
             d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
             e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
              f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
            g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
            h) nu a comis infracţiunile prevăzute la <LLNK 12019   118 12 202   1 39>art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea <LLNK 12008    76 12 221   0 17>Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din HG nr. 1336/2022.
           
Condiţiile de desfăşurare ale concursului sunt:
Data, ora şi locul desfăşurării probei scrise: 08.09.2026, ora 10,00 la sediul Primăriei Municipiului Aiud.  
Data, ora şi locul desfăşurării probei interviu: 11.09.2026, ora 10,00 la sediul Primăriei Municipiului Aiud.  

            Dosarul de concurs, conform HG nr. 1336/2022, cu modificările și completările ulterioare:
            (1) Pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta, un dosar, care va conține următoarele documente:
            a) formular de înscriere la concurs;
            b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
            c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
            d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
             e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
             f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
             g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
             h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la <LLNK 12019   118 12 202   1 39>art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea <LLNK 12008    76 12 221   0 17>Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
            i) curriculum vitae, model comun european.

            (2) Formularul de înscriere la concurs, modelul de curriculum vitae și modelul orientativ al adeverinţei care să ateste vechimea în muncă și/sau în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului sunt disponibile pe site-ul instituției, respectiv www.aiud.ro, împreună cu anunțul de concurs.

            (3) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

            (4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, prevăzut la alin. (3), se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.

            (5) Certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut al alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

            (6) Certificatul de integritate comportamentală, poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

            (7) Dosarele de concurs se verifică la Compartimentul Resurse Umane, Control Intern și se depun pentru înregistrare la registratura instituției sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, conform calendarului de concurs.
 
            (8) În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau prin poşta electronică, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia.
            Candidații au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

            (9) Transmiterea documentelor prin poşta electronică se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
           
            (10) Nerespectarea prevederilor alin. (7) și (9), după caz, conduce la respingerea candidatului.

            (11) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, conform calendarului de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Bibliografia și tematica de concurs:

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare: Partea a VI-a, titlul III - Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice;<LLNK 12000   137133 3=1  
      Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: Cap. I Dispoziții generale; Cap. II Instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice; Cap. III Servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice; Cap. VI Intervenția de urgență;
      Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare: Cap. I Dispoziții generale; Cap. II Sistemul de beneficii de asistență socială; Cap. III Sistemul de servicii sociale; Cap. IV Măsuri integrate de asistență socială;
      Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, cu modificările și completările ulterioare.
     
            Candidații vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografia stabilită în vederea susținerii concursului, inclusiv republicările, modificările și completările acestora.



 Calendarul de desfășurare al concursului:

17.08.2026 - 28.08.2026, ora 1330
perioada de depunere a dosarelor de concurs

31.08.2026 - 01.09.2026
selecția dosarelor de concurs

02.09.2026
afișare rezultate selecție dosare de concurs

03.09.2026
depunere contestații rezultate selecție dosare de concurs

04.09.2026
soluționare contestații rezultate selecție dosare de concurs

07.09.2029
afișare rezultate contestații selecție dosare de concurs

08.09.2026, ora 1000
desfășurarea probei scrise

08.09.2026
afișare rezultate proba scrisă

09.09.2026
depunere contestații rezultate proba scrisă

10.09.2026
soluționare contestații rezultate proba scrisă și afișare rezultate contestații proba scrisă

11.09.2026, ora 1000
desfășurarea probei interviu

11.09.2026
afișare rezultate proba interviu

14.09.2026
depunere contestații rezultate proba interviu

15.09.2026
soluționare contestații rezultate proba interviu și afișare rezultate contestații proba interviu

16.09.2026
comunicare rezultate finale concurs

        
            Rezultatele, la fiecare probă, precum și rezultatele finale ale concursului, vor fi afișate la sediul instituției și pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Aiud, www.aiud.ro.
              Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Aiud, situată în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, număr de telefon 0258 861 310, interior 1013/fax 0258 861280, e-mail: resurse@aiud.ro, persoana de contact: Morar Angela, consilier în cadrul Compartimentului Resurse umane, Control intern din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Aiud, precum și de pe site-ul instituției: www.aiud.ro.
 
© Primăria Municipiului Aiud 2022-2023, Toate drepturile rezervate